A trăi ca și cum ai ști

Episodes

• 
  Îți vine să lași tot și să o iei de la capăt? 16.10.2026 43m

  În acest episod analizăm diferența esențială dintre chemare și forma de răspuns: • De ce „Follow your bliss” nu înseamnă să arunci totul în aer, ci să folosești entuziasmul ca pe o busolă a vitalității. • Ce înseamnă individuația la Carl Jung și cum ne eliberăm de iluzia că suntem doar ceea ce am devenit până acum (longevitatea psihologică). • Ce putem învăța din criza de identitate a lui Harry Haller („Lupul de stepă” de Hermann Hesse) și din mutarea radicală a scriitorului Cormac McCarthy. • Cum testezi o chemare nouă în contact cu realitatea (exemplul inginerului care începe să picteze la 52 de ani) fără a distruge ceea ce ai construit deja. Tu unde te afli acum pe harta lui Campbell: la chemare, în fața pragului, în teritoriul necunoscut sau la întoarcere?Despre mineSunt Ana-Maria, psiholog cu peste 25 de ani de experiență clinică. Podcastul A trăi ca și cum ai ști pe canalul Psihologia Vieții după 50 pune alături psihologia de artă, literatură și poezie, pentru adulții aflați în a doua jumătate a vieții care vor să se înțeleagă mai bine — fără răspunsuri facile și fără pozitivitate toxică.Proiectele meleDacă vrei să afli pe ce canale media mă mai găsești și care sunt proiectele de care mă ocup, găsești toate linkurile centralizate aici:Toate proiecteleÎți mulțumesc,Ana-Maria
• 
  Nietzsche și arta de a supraviețui adevărului 05.10.2026 34m

  „Avem arta ca să nu pierim din cauza adevărului”, scria Friedrich Nietzsche. Dar ce înseamnă cu adevărat această propoziție atunci când trecem de mijlocul vieții? La maturitate, cunoașterea și explicațiile raționale devin din ce în ce mai bune, însă explicațiile nu epuizează misterul și, mai ales, nu ne învață cum să trăim cu ceea ce am înțeles: cu timpul limitat, cu pierderile, cu schimbarea corpului sau cu zonele din cei apropiați care ne rămân pentru totdeauna necunoscute. În acest episod analizăm de ce arta nu este doar un ornament plăcut al unei vieți interesante, ci o veritabilă capacitate psihologică de a tolera adevărul fără a fi copleșiți de el. Ne lăsăm ghidați de metafora conacului cu multe încăperi a lui John Keats, de cercetările psihologei Ellen Winner despre cum „vedem mintea în artă”, de trăirea din interior a conștiinței în romanul lui John Williams și de intuiția profundă a lui Nietzsche despre forțele apolinice și dionisiace. La 50 de ani, avem deja suficient material de viață adunat. Poate că adevărata miză nu mai este să ne inventăm viitorul de la zero, ci să învățăm de la artiști cum să dăm stil propriului caracter și cum să devenim poeții propriei vieți.Despre mineSunt Ana-Maria, psiholog cu peste 25 de ani de experiență clinică. Podcastul A trăi ca și cum ai ști pe canalul Psihologia Vieții după 50 pune alături psihologia de artă, literatură și poezie, pentru adulții aflați în a doua jumătate a vieții care vor să se înțeleagă mai bine — fără răspunsuri facile și fără pozitivitate toxică.Proiectele meleDacă vrei să afli pe ce canale media mă mai găsești și care sunt proiectele de care mă ocup, găsești toate linkurile centralizate aici:Toate proiecteleÎți mulțumesc,Ana-Maria
• 
  De ce apare atracția pentru cineva mai tânăr la mijlocul vieții 01.10.2026 31m

  Te poți îndrăgosti la mijlocul vieții chiar dacă ai o relație bună și o viață pe care nu vrei să o schimbi?Uneori, o persoană pe care abia o cunoaștem poate trezi o cantitate surprinzătoare de dorință, anticipare și vitalitate. Dar de cine ne îndrăgostim, de fapt — de omul real sau și de cine devenim noi în prezența lui? Pornind de la povestea Marei și de la Bradley Pearson, protagonistul romanului Prințul Negru de Iris Murdoch, vorbim despre atracție, proiecție și despre diferența dintre omul real și persoana pe care imaginația noastră o construiește în jurul lui.Cu ajutorul ideilor lui Carl Jung, Iris Murdoch și Baruch Spinoza, încercăm să înțelegem de ce asemenea întâlniri ne pot face să ne simțim din nou vii și ce se întâmplă atunci când începem să confundăm omul care a trezit această vitalitate cu sursa ei.Despre mineSunt Ana-Maria, psiholog cu peste 25 de ani de experiență clinică. Podcastul A trăi ca și cum ai ști pe canalul Psihologia Vieții după 50 pune alături psihologia de artă, literatură și poezie, pentru adulții aflați în a doua jumătate a vieții care vor să se înțeleagă mai bine — fără răspunsuri facile și fără pozitivitate toxică.Proiectele meleDacă vrei să afli pe ce canale media mă mai găsești și care sunt proiectele de care mă ocup, găsești toate linkurile centralizate aici:Toate proiecteleÎți mulțumesc,Ana-Maria
• 
  Ce înseamnă să trăiești „ca și cum ai ști"? De la neuroştiință la Iris Murdoch 26.09.2026 41m

  Cât din viața ta este real și cât reprezintă povestea coerentă pe care mintea a construit-o din amintiri, dorințe, justificări și fragmente de experiență? În acest episod al podcastului „A trăi ca și cum ai ști”, pornesc de la experimentul gorilei invizibile și de la ideea cercetătorului Anil Seth că percepția funcționează ca o „halucinație controlată”. Creierul anticipează lumea, confruntă predicțiile cu informațiile senzoriale și își ajustează permanent modelul realității. Același creier construiește și povestea autobiografică, într-un spațiu în care mecanismele automate de corecție devin mult mai slabe. Aici intră Iris Murdoch și romanul său, „Prințul Negru”.Despre mineSunt Ana-Maria, psiholog cu peste 25 de ani de experiență clinică. Podcastul A trăi ca și cum ai ști pe canalul Psihologia Vieții după 50 pune alături psihologia de artă, literatură și poezie, pentru adulții aflați în a doua jumătate a vieții care vor să se înțeleagă mai bine — fără răspunsuri facile și fără pozitivitate toxică.Proiectele meleDacă vrei să afli pe ce canale media mă mai găsești și care sunt proiectele de care mă ocup, găsești toate linkurile centralizate aici:Toate proiecteleÎți mulțumesc,Ana-Maria
• 
  E un ghinion să nu fii iubit și o nenorocire să nu iubești 30.08.2026 30m

  Ce ai întreba dacă ai putea sta o oră la o cafea cu Albert Camus? Pe mine nu m-ar interesa teoriile sale filosofice complicate, ci cum și-a trăit zilele obișnuite, cum a luat deciziile mari și ce l-a împlinit cu adevărat. În acest episod al podcastului „A trăi ca și cum ai ști” explorez o conversație imaginară cu celebrul scriitor, în care răspunsurile sunt extrase chiar din caietele, scrisorile și eseurile sale. Discutăm împreună subiecte precum de ce „contabilitatea noastră emoțională” este adesea greșită, cum lupta pentru dreptate ne poate usca inima și de ce corpul este singurul care nu ne minte niciodată.Ce vei descoperi în acest videoclip: - Norocul vs. Ghinionul: De ce tindem să numim „destin” doar ceea ce ne strivește, uitând să trecem reușitele pe coloana norocului. - Setea de a admira și de a iubi: Cum lumea modernă și indignarea prelungită ne atrofiază capacitatea de a mai vedea frumosul. - Capcana Speranței: De ce Camus consideră că speranța poate fi o formă de resemnare care ne fură prezentul. - Lecția Corpului: De ce gestul de „aici și acum” este mai onest decât orice argument al minții.Despre mineSunt Ana-Maria, psiholog cu peste 25 de ani de experiență clinică. Podcastul A trăi ca și cum ai ști pe canalul Psihologia Vieții după 50 pune alături psihologia de artă, literatură și poezie, pentru adulții aflați în a doua jumătate a vieții care vor să se înțeleagă mai bine — fără răspunsuri facile și fără pozitivitate toxică.Proiectele meleDacă vrei să afli pe ce canale media mă mai găsești și care sunt proiectele de care mă ocup, găsești toate linkurile centralizate aici:Toate proiecteleÎți mulțumesc,Ana-Maria
• 
  Testul suprem de caracter: ce ne învață Camus? 20.08.2026 59m

  De ce ar trebui studenții la medicină să citească un roman scris în 1947? În acest episod, explorăm „Ciuma” lui Albert Camus nu doar ca pe o operă literară, ci ca pe un veritabil „laborator moral” al experienței umane. Pornind de la analizele recente ale unor bioeticieni și experți în sănătate publică (precum Steven Kraaijeveld), discutăm despre felul în care o criză majoră – fie ea o epidemie sau o pierdere personală – ne pune la încercare valorile, credința și umanitatea. Analizăm personajele iconice ale lui Camus (Dr. Rieux, Tarrou, Rambert, Paneloux, Grand și Cottard) ca pe niște „posibilități umane” în fața absurdului. Ce vei descoperi în acest episod: - Lecția doctorului Rieux: De ce trebuie să continuăm lupta chiar și atunci când nu există o „victorie finală”. - Vigilența lui Tarrou: De ce sănătatea și moralitatea sunt produse ale voinței, nu stări naturale. - Dilema lui Rambert: Momentul în care fericirea personală întâlnește responsabilitatea față de ceilalți. - Eroismul discret al lui Joseph Grand: Cum gesturile mărunte și constante țin o comunitate în viață. - Anxietatea revenirii (Cottard): De ce sfârșitul unei crize poate fi uneori mai dificil decât începutul ei?Despre mineSunt Ana-Maria, psiholog cu peste 25 de ani de experiență clinică. Podcastul A trăi ca și cum ai ști pe canalul Psihologia Vieții după 50 pune alături psihologia de artă, literatură și poezie, pentru adulții aflați în a doua jumătate a vieții care vor să se înțeleagă mai bine — fără răspunsuri facile și fără pozitivitate toxică. Proiectele meleDacă vrei să afli pe ce canale media mă mai găsești și care sunt proiectele de care mă ocup, găsești toate linkurile centralizate aici:Toate proiecteleÎți mulțumesc,Ana-Maria
• 
  Masca perfecțiunii: de ce ne pierdem sensul vieții? De la psihologie la Tolstoi 16.08.2026 1h 3m

  Cui îi aparține, de fapt, viața ta? Dacă simți că trăiești după un „GPS” programat de alții — familie, școală sau societate — s-ar putea să fii prizonierul măștii perfecțiunii. În acest episod, explorăm cum să spargem această fațadă și să ne recuperăm propriul sens, dincolo de așteptările celorlalți. În acest episod, explorăm legătura profundă dintre criza de identitate din adolescență (16-21 de ani) și sentimentul de gol interior care poate apărea la maturitate. Folosind conceptele psihologului James Marcia și cutremurătoarea „Spovedanie” a lui Lev Tolstoi, analizăm de ce succesul exterior nu este suficient atunci când valorile trăite nu sunt ale noastre. Ce vei descoperi în acest episod: - Cele 4 tipuri de identitate: În care te regăsești? (Asumată, în căutare, prescrisă sau în derivă). - Lecția lui Tolstoi: Cum a trecut marele scriitor, la 50 de ani, de la gânduri de sinucidere la regăsirea sensului prin valorile sale cele mai vechi. - Valori vs. Preferințe: Cum deosebești dorințele trecătoare de busola ta morală autentică. - A doua șansă: De ce mijlocul vieții este perioada ideală pentru a-ți reprograma propriul destin, având la îndemână resursele experienței.Despre mineSunt Ana-Maria, psiholog cu peste 25 de ani de experiență clinică. Podcastul A trăi ca și cum ai ști pe canalul Psihologia Vieții după 50 pune alături psihologia de artă, literatură și poezie, pentru adulții aflați în a doua jumătate a vieții care vor să se înțeleagă mai bine — fără răspunsuri facile și fără pozitivitate toxică. Poți urmări acest episod și în format video aici.Îți mulțumesc,Ana-Maria
• 
  Slăbitul în psihologie, literatură și filosofia corpului 27.07.2026 1h 7m

  De ce nu reușești să slăbești, deși ai voință, disciplină și un plan bun? Poate răspunsul nu ține deloc de calorii sau de sport, ci de o întrebare mult mai profundă — existențială, poate chiar spirituală — despre cine ești și cât de mult crezi că meriți, mai ales după 45 de ani, când corpul cere o cu totul altă conversație. În acest episod pornim de la filozofia corpului (Drew Leder, Rollo May, Susan Bordo), trecem prin literatură — Artistul Foamei al lui Franz Kafka și mitul antic grecesc al regelui Erysichthon, blestemat de zeița Demetra cu o foame infinită — și ajungem, prin psihologie (Doug Lisle, William Swann, Albert Bandura, James Clear, Kristin Neff), la trei strategii concrete, aplicabile de mâine, pentru o relație mai sănătoasă cu propriul corp. Acest material se potrivește oricui s-a întrebat, măcar o dată, dacă atunci când cere o transformare fizică — de la un nutriționist, un antrenor sau chiar de la sine — nu cumva caută, de fapt, ceva mult mai mare: calul troian al slăbitului.Despre mineSunt Ana-Maria, psiholog cu peste 25 de ani de experiență clinică. Podcastul A trăi ca și cum ai ști pe canalul Psihologia Vieții după 50 pune alături psihologia de artă, literatură și poezie, pentru adulții aflați în a doua jumătate a vieții care vor să se înțeleagă mai bine — fără răspunsuri facile și fără pozitivitate toxică. Poți urmări acest episod și în format video aici. Îți mulțumesc,Ana-Maria
• 
  Ce legătură există între viața lui Picasso și destinul tău? 12.07.2026 1h 7m

  Ești liber sau doar crezi că ești? Ce înseamnă, cu adevărat, să fii liber? Și ce este, de fapt, destinul — soarta care ți se întâmplă sau materialul din care îți construiești viața? În acest episod pornim de la psihologia existențială a lui Rollo May și de la cartea sa mai puțin cunoscută, Freedom and Destiny, ca să înțelegem paradoxul dintre libertate și destin — și cum se reflectă acesta în viețile noastre, mai ales în a doua jumătate a vieții.Pictorul Picasso, psihoterapeutul Rollo May și poeta Elizabeth Bishop sunt protagoniștii eseului video despre libertate și destin. Suntem liberi cu adevărat sau suntem prinși, ca într-un lagăr de concentrare, în limitele destinului ? Ce ne învață psihologia despre destinul nostru și despre calea spre libertatea de a fi?În acest episod vei afla:🔹 Diferența dintre libertatea de a face și libertatea de a fi, așa cum o definește Rollo May🔹 Cele patru straturi ale destinului — cosmic, genetic, cultural și circumstanțial🔹 Cum a renunțat Pablo Picasso, la 25 de ani, la toată măiestria lui tehnică, pentru a picta Les Demoiselles d'Avignon și astfel a inițiat cubismul🔹 Cum a transformat poeta americană Elizabeth Bishop un destin marcat de pierderi succesive într-una dintre cele mai tulburătoare poezii ale secolului XX, „One Art"🔹 Ce ne învață psihologia despre confruntarea autentică cu destinul Despre mineSunt Ana-Maria, psiholog cu peste 25 de ani de experiență clinică. Podcastul A trăi ca și cum ai ști pe canalul Psihologia Vieții după 50 pune alături psihologia de artă, literatură și poezie, pentru adulții aflați în a doua jumătate a vieții care vor să se înțeleagă mai bine — fără răspunsuri facile și fără pozitivitate toxică.Îți mulțumesc,Ana-Maria
• 
  De ce ești mai fericit după 50 de ani (și ce are Elon Musk de-a face cu asta) 28.06.2026 45m

  Știai că nu întâmplător se spune că banii nu aduc fericirea? Psihologia a demonstrat-o sistematic, dar a mers mai departe și a răspuns la o întrebare mai dificilă: dacă nu banii, atunci ce anume produce acea stare pe care o recunoaștem cu toții — de a fi atinși de ceva din afara noastră, de a simți că viața are greutate și sens? Psihologul Dacher Keltner, de la Universitatea Berkeley, a colectat povești de la 2.600 de oameni din 26 de țări și a construit un top surprinzător al celor 8 surse ale acestei stări. Rezultatele l-au surprins chiar pe el — și probabil te vor surprinde și pe tine. Mai ales că toate cele 8 surse devin mai accesibile după 50 de ani.Cel mai recent episod al podcastului A trăi ca și cum ai ști explorează exact acest subiect pornind de la un schimb de replici viral dintre scriitoarea americană Joyce Carol Oates, de 88 de ani, una dintre cele mai prolifice autoare americane în viață — și Elon Musk. Această ceartă virtuală a pus în lumină, dintr-un unghi neașteptat, diferența dintre a consuma cultura și a fi schimbat de ea. Am pornit de la acest schimb de replici nu doar pentru că a adunat aproape 5 milioane de vizualizări, ci și pentru că, dincolo de notorietatea celor doi, ridică o întrebare serioasă: ce anume am cultivat înăuntrul nostru, de-a lungul deceniilor în care am fost ocupați cu altceva?Psihologul Keltner a identificat 8 surse ale acestei stări despre care scriitoarea spune că îi este străină lui Musk — iar ordinea în care apar în date este, ea însăși, o revelație. De ce bunătatea unui om necunoscut poate avea asupra noastră un efect mai puternic decât cel al unei opere de artă celebre? De ce un meci sau o înmormântare poate produce același tip de uimire profundă? De ce natura nu cere peisaje spectaculoase ca să ne schimbe starea — și ce legătură are o ușă deschisă dintr-o casă olandeză din secolul XVII cu felul în care vedem lumea? Ce se întâmplă în corpul nostru în momentele în care suntem față în față cu moartea sau când o idee ne răstoarnă brusc tot ce credeam că știm? Și de ce toate acestea ne devin mai accesibile după 50 de ani ?Acestea sunt întrebările pe care le explorează episodul, cu date din cercetare, cu conexiuni din filozofie și cu poemele lui Marin Sorescu, care a știut să surprindă aceste stări înainte ca psihologia să le poată măsura. Iar dacă vrei un singur motiv să asculți, iată ce am ales: un studiu publicat în Scientific Reports în 2023 arată că fericirea crește după 55 de ani și atinge un vârf în jurul vârstei de 75 de ani. Explicația nu este că viața devine mai ușoară, ci că devenim mai capabili să recunoaștem ce contează cu adevărat.Despre mineSunt Ana-Maria, psiholog cu peste 25 de ani de experiență clinică. Podcastul A trăi ca și cum ai ști pe canalul Psihologia Vieții după 50 pune alături psihologia de artă, literatură și poezie, pentru adulții aflați în a doua jumătate a vieții care vor să se înțeleagă mai bine — fără răspunsuri facile și fără pozitivitate toxică.Îți mulțumesc,Ana-MariaToate proiectele meleConsiliere și materiale
• 
  La 50 de ani, mai ești fiul tatălui tău? 16.06.2026 1h 17m

  Identitatea masculină se creează prin relația cu tatăl tău . Chiar dacă acum ești adult, psihologic, relația nu a rămas în trecut, ci funcționează și în prezent în felul în care iei decizii, în relațiile pe care le alegi și în ceea ce transmiți mai departe, fără să fi ales conștient. În acest episod analizez relația tată-fiu din perspectiva psihologiei și a 5 romane mari ale literaturii mondiale: Frankenstein de Mary Shelley, Inventarea singurătății de Paul Auster, Frații Karamazov de Dostoievski, Uimire de Richard Powers și Drumul de Cormac McCarthy. Cadrul psihologic provine de la Guy Corneau, autorul cărții „Tați absenți, fii pierduți” — una dintre cele mai importante cărți despre identitatea masculină și absența paternă. Îți propun o scală cu 9 tipuri de relații tată-fiu, de la tatăl care neagă că a creat ceva până la tatăl care se sacrifică complet pentru fiul său. Fiecare treaptă ilustrează un mecanism psihologic distinct: intelectualizarea (Ivan Karamazov), transferul spre o figură paternă substitut (Aleoșa), repetiția haotică (Dmitri), hipervigilența ca formă de iubire (Paul Auster tată), iubirea care nu poate salva (Sneghirev și Iliușa). Dacă ești bărbat și te întrebi ce ai moștenit din relația cu tatăl tău sau dacă ești femeie și vrei să înțelegi cum funcționează, psihologic, absența paternă – te invit să urmărești episodul.Poți urmări episodul și pe YouTube aici.Proiectele și serviciile mele le poți găsi pe LinkTree.
• 
  Dincolo de ego este „realitatea" 04.06.2026 1h 10m

  Te simți prins în propria minte, în griji, în amintiri, în ce-a fost și ce-ar putea fi? Există un motiv pentru care lumea pare uneori îndepărtată, neclară, ca și cum ai privi-o printr-un văl. După ce asculți acest episod, vei înțelege de ce mintea ta fabrică în permanență un văl între tine și lume și vei ști cum arată procesul prin care îl dai la o parte. Virginia Woolf și Mary Shelley au trăit printre cele mai grele pierderi pe care le poate suporta un om. Psihobiografiile lor nu sunt povești de succes și nici lecții de reziliență. Le folosesc drept dovezi că vălul se poate subția tocmai în momentele în care te aștepți cel mai puțin, și tocmai în perioadele cele mai grele ale unei vieți. Ambele scriitoare au descoperit, pe trasee biografice complet diferite, același adevăr: că a privi cu adevărat ceva din afara ta , oricât de mic, oricât de banal, poate menține deschisă o legătură cu viața atunci când toate celelalte punți de legătură par distruse.Filozofa Iris Murdoch a studiat toată viața de ce această legătură se rupe și cum o reconstruiești deliberat, zi de zi. Ea a numit această practică unselfing ( golirea de ego) și a construit din ea o filozofie morală, pornind nu din liniștea unui birou academic, ci din ce a văzut cu ochii ei în taberele de refugiați din Austria, în 1945, experiență care i-a scos la lumină felul în care 700.000 de oameni deveniseră aproape invizibili pentru cei din jurul lor.Episodul include lectura integrală a eseului „Moartea unei molii" de Virginia Woolf, în traducerea mea. Sper ca acest episod să fie o bună argumentație pentru ideea că, dincolo de ego, există realitatea. Și uneori tot ce ne trebuie este să lăsăm lumea să existe.
• 
  Vrem să ne schimbăm și tot nu reușim. 27.05.2026 1h 50m

  Psihologia schimbăriiSănătatea fizică și sănătatea mentală merg mână în mână. Știi că ar trebui să dormi mai bine, să te miști mai mult și să mănânci altfel, dar tot nu o faci. Acest episod explică de ce și eu, împreună cu colega mea Mihaela Bogdan de la Fundația Baylor, ne străduim să sintetizăm ce spune psihologia sănătății despre asta. Episodul acesta e pentru tine dacă: — Ai peste 40 de ani și vrei să înțelegi mai bine cum funcționează schimbarea obiceiurilor — Te-ai apucat de ceva de mai multe ori și tot ai renunțat — fără să înțelegi de ce — Ești curios cum funcționează psihologia comportamentului uman în relație cu sănătatea și stilul de viațăEu și Mihaela deschidem discuția cu o descoperire pe care cercetarea o documentează de decenii, dar care rareori ajunge în conversațiile publice: legătura dintre rezistența la insulină și Alzheimer, dintre stilul de viață și sănătatea creierului. Diabetul de tip 3 și de tip 4 nu este un diagnostic de pe rețete, ci un semn despre cât de adânc ajunge felul în care trăim în corpul și în mintea noastră.De acolo intrăm în miezul episodului: de ce nu ne schimbăm, chiar și atunci când vrem și știm că ar trebui? Luăm, pe rând, trei ipoteze pe care le auzim cel mai des și le supunem cercetării. Informația medicală corectă — oricât de clară și oricât de repetată — nu produce singură schimbare comportamentală, și studiile o demonstrează fără echivoc. Motivația, oricât de sinceră, se comportă ca un mușchi care obosește: experimentul cu ridichile și biscuiții, unul dintre cele mai citate studii din psihologia comportamentală, arată cu precizie când și de ce cedăm. Și există o a treia componentă — abilitățile comportamentale concrete — pe care sistemul medical o ignoră aproape complet, deși cercetarea lui Gollwitzer arată că o singură schimbare în modul în care îți formulezi o intenție îți poate dubla șansele de reușită.Cele trei fire se întâlnesc în modelul IMB din psihologia sănătății — Information, Motivation, Behavioral Skills — un cadru care explică de ce schimbarea reală are nevoie de toate trei simultan.În a doua parte a episodului ne uităm la oamenii care reușesc să se schimbe. Ce îi diferențiază nu e voința sau disciplina — ci accesul la cinci piloni concreți: suport social structurat, o imagine clară a punctului de start, îngrijire integrată care vede omul întreg, construirea atomică a obiceiurilor și echilibrul emoțional ca fundament al oricărei schimbări durabile.Închidem episodul acolo unde am început — cu pacientul care știe, care vine, care vrea, și tot nu reușește. Și cu întrebarea care rămâne: ce ar trebui să existe în jurul lui ca lucrurile să se schimbe cu adevărat?Despre proiectele fundației aici.
• 
  Cum trăiești viața pe care o ai, nu cea pe care o aștepți 15.05.2026 48m

  „Când trece criza asta, încep să trăiesc. Când se rezolvă problemele, am grijă de mine. Când împlinesc acest vis, voi fi bine.” Dacă îți sunt familiare aceste gânduri, episodul de azi e pentru tine. Psihologia existențialistă și trei voci artistice extraordinare — un pianist, un poet și un scriitor — ne arată că viața nu funcționează după un plan prestabilit. E o improvizație la un instrument pe care nu l-am ales. Și cel mai mare curaj nu e să aștepți condiții perfecte, ci să intri într-o relație cu ceea ce ai acum. Îți vorbesc despre: - Keith Jarrett și concertul care a schimbat istoria muzicii — susținut pe un pian de repetiții dezacordat și o pedală ruptă - Trei poeme ale lui David Wagoner, inspirate din înțelepciunea triburilor native americane, despre cum te orientezi când ești pierdut în lume și în viață - Jorge Luis Borges și întrebarea pe care literatura abia îndrăznește să o pună: are sens suferința care nu se vede niciodată? Psihologia vieții după 50 înseamnă, printre altele, să înveți să trăiești cu instrumentul imperfect pe care l-ai primit — nu să îl schimbi, ci să intri în relație cu el. 🎧 Ascultă concertul Keith Jarrett Köln 1975: aici Alte opere menționate: - Jorge Luis Borges, Inferno I, 32 din volumul Făuritorul (El Hacedor, 1960) - David Wagoner — Rătăcit — din volumul Riverbed (1972), Rămâi în viață — titlul volumului Staying Alive (1966) si Când ai ajuns — din volumul In Broken Country (1979).
• 
  Nu te-ai oprit din mers pentru că ai îmbătrânit. Ai îmbătrânit pentru că te-ai oprit din mers 05.05.2026 1h 2m

  Îndrăgostește-te de mersul pe josDe ce am scris un episod întreg despre mersul pe jos? Pentru că de ani buni  recomand mersul pe jos tuturor pacienților mei și acum mi-am oferit posibilitatea de a aduce cât mai multe argumente pentru care această strategie se potrivește foarte bine cu procesul de autocunoaștere psihologică, mai ales în perioade tulburi.Ce mi-am propus?Sper că am reușit să construiesc un argument din două direcții, care să fie convingător și cuprinzător.Prima și cea mai importantă sursă este știința (neurologia, psihologia, studiile clinice), iar în principal folosesc surse recente și credibile. În principal, vorbesc despre Shane O’Mara și cartea lui In Praise of Walking, plină de cifre reale din studii serioase pe zeci de mii de participanți. A doua direcție este literatura și eseul cultural. Robert Walser, un scriitor elvețian din 1878 pe care Kafka îl adora, a descris în nuvela Der Spaziergang un fel de îndrăgostire de mersul pe jos. În această scurtă povestire, el se confesează că, fără mers, ar fi mort, că plimbarea e condiția gândirii, nu recompensa ei. Iar Rebecca Solnit, în Wanderlust, adaugă o dimensiune care completează știința: relația dintre mers și locul în care trăiești, dintre pași și libertatea de a fi în lume cu ochii deschiși.Ce sper să realizezMi-ar plăcea să schimb modul în care te raportezi la mers și să nu mai fie o activitate pe care o bifezi când nu ai altceva de făcut, ci ceva ce îți lipsește când nu o faci. Găsești alăturat și ghidul gratuit „De la AR TREBUI SĂ MERG la EU MERG”, dacă ai nevoie de un plan concret.Sper să te bucuri de episod, pe care îl găsești și pe YouTube. Ana-Maria
• 
  Singurătatea te doare pentru că altfel nu ai lua-o în serios 22.04.2026 52m

  Dacă privești acest tablou, numit „Automat”, pictat de Edward Hopper în 1927, simți cu intensitate cum, cel puțin o dată în viață, te-ai simțit și tu ca femeia din imagine. Pictorul prezintă o femeie singură la o masă dintr-o cafenea, dar nu orice cafenea, ci un „automat”, adică o cafenea fără personal, doar cu automate de cafea.Femeia stă cu privirea dusă, și-a scos o mănușă și a uitat de cealaltă. Privește în jos, spre ceașcă sau spre nimic anume. Nu așteaptă pe nimeni. De unde vine, ce i s-a întâmplat și de ce se simte atât de pierdută, ce va urma pentru ea și cum își va umple golul interior care se reflectă atât de clar în spațiul din jur. Am folosit această imagine, alături de alte două tablouri ale lui Hopper, pentru a vorbi despre singurătate, dar, pe lângă experiența artistică, am adăugat și explicații despre istoria culturală, precum și mecanismul psihologic și neurobiologic al singurătății.Fay Bound Alberti, istoric al emoțiilor la Universitatea din York, a demonstrat în „A Biography of Loneliness” (2019) că singurătatea ca experiență emoțională dureroasă nu a existat înainte de secolul al XIX-lea, ci că ea s-a născut odată cu industrializarea, declinul religios și ascensiunea individualismului modern. Psihologul John Cacioppo, fondatorul neuroștiinței sociale, a arătat că singurătatea cronică este un semnal biologic de alarmă asociat cu hipervigilență socială, perturbarea somnului și un risc crescut de mortalitate prematură. Iar pentru perspectiva artistică, pe lângă cele trei tablouri ale lui Edward Hopper, îți prezint și un poem de Wisława Szymborska și romanul „Eu, care nu am cunoscut niciodată un bărbat” al psihanalistei belgiene Jacqueline Harpman. Închei cu o întrebare despre singurătatea viitorului în era companionilor AI — una la care nu am răspuns și nu pretind că îl am.Ca material complementar pentru episod, vei găsi un scurt test de screening pentru singurătate, alături de câteva sugestii și sfaturi pentru cei care se simt foarte singuri. Sper să îl găsești interesant.Îți mulțumesc,Ana-Maria
• 
  Revoltat a la Camus după 45 de ani 16.04.2026 1h

  La mijlocul vieții, știi că ceva nu mai merge, dar nu poți numi cu precizie ce anume. Această suferință surdă poate fi confundată cu un burnout sau cu o stare de depresie, dar ce ar fi dacă am vedea-o printr-o lupă nouă? Dacă este o revoltă, pe care cel puțin eu, o găsesc foarte familiară în scrierile lui Albert Camus.În acest episod folosesc psihobiografia lui Camus și cartea Omul revoltat (1951) ca perspectivă pentru a privi criza de la mijlocul vieții. Mi-am propus să adaptez câteva dintre conceptele din eseul despre Omul revoltat la viața psihică. Așa încât îți propun să vezi dacă este utilă o discuție despre „totalitarismul interior”, adică mecanismul prin care ne conducem propria viață ca un sistem închis cu un ideal absolut. Iar a doua mare întrebare este de ce revolta pe care o simțim are un obiect precis, iar acest obiect îl prezint pe larg în podcast.Vom înțelege de ce cele mai comune răspunsuri la criza de la mijlocul vieții (ruptura totală, conformarea oarbă, căutarea unui sistem care să rezolve totul) pot duce, fiecare în felul ei, într-o fundătură și ce propune Camus în locul lor.Cel mai important, vom întâlni o figură pe care Camus o consideră modelul omului revoltat cu adevărat: artistul autentic. Acesta este cel care lucrează cu materialul real al vieții lui, fără să îl falsifice și fără să îl abandoneze. Această analogie pe care ți-o propun (artistul autentic și artistul interior) sper că se va putea traduce direct în viața unui om obișnuit, după patruzeci și cinci de ani, chiar dacă nu este un artist recunoscut.Episodul se încheie cu o întrebare pe care sper să ți-o pui și tu: ce ai face cu viața ta dacă ai trata-o cu aceeași onestitate cu care Camus și-a tratat personajele?Urmărește episodul și pe YouTube. Îți mulțumesc că mă urmărești, Ana-MariaDespre mine:Ajut oamenii aflați în a doua parte a vieții să-și cultive longevitatea psihologică. Am creat proiectul Psihologia vieții după 50 pentru că vorbim des despre cum să trăim mai mult, dar prea rar despre cum să rămânem vii din interior. Află detalii aici.
• 
  Povești de adormit adulții în care nu mai credem — și ce pui în loc 01.04.2026 52m

  Adulții interesați de psihologie, sensul vieții și dezvoltare personală realistă, dincolo de clișeele motivaționale, vor afla din acest episod cum depășim clișee precum acela că adevărul spus schimbă lumea, că alegerile definesc totul și că te poți reinventa complet dacă vrei suficient de mult. Pornind de la Francisco Goya, Robert Frost și Jay Gatsby, explorez ce se întâmplă când aceste idei se confruntă cu realitatea. Acest episod este pentru tine dacă te afli într-un moment dificil, în care simți că „bunul simț te doare” și că ai nevoie de o perspectivă mai matură asupra vieții, limitelor și identității. Vei înțelege:- cum funcționează dezvrăjirea psihologică- de ce unele adevăruri au limite reale- cum construim sens retrospectiv asupra vieții- ce se întâmplă când refuzi să renunți la o poveste despre tineAcest episod este relevant dacă traversezi o perioadă de reevaluare interioară, dacă simți tensiunea dintre idealuri și realitate sau dacă vrei o perspectivă matură asupra identității și limitelor personale.Despre mine:Ajut oamenii aflați în a doua parte a vieții să-și cultive longevitatea psihologică. Am creat proiectul Psihologia vieții după 50 pentru că vorbim des despre cum să trăim mai mult, dar prea rar despre cum să rămânem vii din interior. Află detalii aici.
• 
  Lectura și cărțile ca terapie: când, cum și de ce 28.03.2026 1h 6m

  Episod pentru oricine vrea să folosească ficțiunea strategic pentru dezvoltare personală și vindecare emoționalăEpisodul acesta a pornit dintr-o observație care s-a cristalizat după ce am recomandat unei paciente în doliu două cărți - Joan Didion și Simone de Beauvoir. La ședința următoare a venit și mi-a spus: “Am plâns pentru personaje și plânsul ăla era și pentru mine.” M-am gândit să răspund la întrebările: ce s-a întâmplat în pacientă, de fapt? Ce mecanisme psihologice sunt la lucru când citești și simți că te vindeci?Paradoxul care m-a intrigat de mult timp este acesta: știința confirmă că ficțiunea literară îți crește empatia și îți antrenează capacitatea de a înțelege minți diferite de a ta. Dar cercetătorii olandezi Bal și Veltkamp au descoperit ceva surprinzător - cei care citesc ficțiune fără să fie transportați emoțional au empatie mai scăzută decât cei care nu citesc deloc. Una dintre concluziile studiului lor este că nu e suficient să citești, ci că trebuie să te lași absorbit.Scriitoarea Nina Sankovitch mi-a venit prima în minte pentru că povestea ei - proiectul de a citi 365 de cărți într-un an după moartea surorii ei - ilustrează într-un mod inspirat că lectura terapeutică nu înseamnă acumulare, ci transformare. L-am inclus în episod și pe Irvin Yalom. Pe el l-am ales pentru că a fost un psihoterapeut care respecta rolul ficțiunii; el știa că ficțiunea te face să și simți profund, nu doar să înțelegi cu intelectul. De aceea a scris romane, pe lângă faimoasele sale tratate și cărți cu studii de caz. Am folosit, de asemenea, diverse cărți din lecturile mele, cum ar fi Demian, Profesorul și menajera, Memoriile lui Topîrceanu, care mi-au venit natural ca ilustrări ale celor patru mecanisme activate de lectură: oglindirea, catharsisul, simularea socială și strategiile de coping.Acesta este sumarul acestui episod, la care am lucrat cu pasiune și care sper să te ajute să folosești cărțile mai strategic pentru a te înțelege mai bine. Dacă nu acum, poate în alt moment al vieții tale.Îți mulțumesc,Ana-MariaPS: Am pregătit și un companion pentru episod, pe care îl poți descărca de aici.Episodul poate fi vizionat si pe Youtube. Despre mine:Ajut oamenii aflați în a doua parte a vieții să-și cultive longevitatea psihologică. Am creat proiectul Psihologia vieții după 50 pentru că vorbim des despre cum să trăim mai mult, dar prea rar despre cum să rămânem vii din interior. Află detalii aici.
• 
  Pe jumătate vindecat- Ingredientul secret al terapiei psihologice 15.03.2026 49m

  Episodul acesta a pornit dintr-o observație care s-a cristalizat de-a lungul mai multor ani de practică: aceea că există o limită precisă a psihologiei reparatorii și că dincolo de ea, arta face ceva ce nicio tehnică terapeutică nu poate face. Desigur, că nu este vreo idee nouă care îmi aparține doar mie, dar este o mică misiune pe care mi-am asumat-o datorită experienței cu realitatea, lăsând în urmă cărțile de psihologie. Poți viziona acest episod și pe YouTubeParadoxul care m-a intrigat de-a lungul timpului cel mai mult nu era simplu. Observasem că pacienții cu o relație activă cu arta treceau prin anumite întrebări existențiale cu mai multă „grație”, și că există și opusul. Am cunoscut oameni foarte culți, familiarizați cu tot ce se poate citi sau viziona, care foloseau tocmai această cultură vastă ca apărare, pentru a nu se lăsa atinși cu adevărat de nimic. Personajele pe care le-am colecționat în acest episod au venit în ordinea în care ilustrau cel mai bine trei tipuri de raport deficitar cu arta. John Stuart Mill mi-a venit primul în minte pentru că demonstrează ce se schimbă când intelectul e rafinat de poezie. Pe Oscar Wilde l-am ales pentru modul nebunesc în care și-a trăit viața, ca o imersiune în artă. Iar Walter Faber, deși personaj de carte, este portretul pe care îl recunosc cel mai des — omul care nu refuză arta din ignoranță, ci din valorizarea exagerată a rațiunii și a predictibilității.Mihai și Maria sunt cazuri compozite, construite din experiențe reale pe care le-am văzut repetat. Le-am ales tocmai pentru că nu sunt spectaculoase, cel puțin pentru activitatea mea ca psiholog de sănătate. De aceea cred că sunt potrivite pentru a ilustra tipul de suferință cu care psihologia reparatorie se întâlnește cu limitele ei. Rothko, Redon, Munch și Larkin au venit apoi natural în episod ca să ne explice nuanțe diferite ale ceea ce trăia Maria. Sper că poemul „Aubade” al lui Philip Larkin să te emoționeze - eu încă nu m-am imunizat față de onestitatea extremă a acestui poem!Acesta este sumarul acestui episod, la care am muncit mult și care sper să îți facă bine, dacă nu acum, poate în alt moment al vieții tale.Îți mulțumesc, Ana-MariaDespre mine:Ajut oamenii aflați în a doua parte a vieții să-și cultive longevitatea psihologică. Am creat proiectul Psihologia vieții după 50 pentru că vorbim des despre cum să trăim mai mult, dar prea rar despre cum să rămânem vii din interior. Află detalii aici.