Spandugino Podcasts

Episodes

• 
  Reziliența prin cultură. Monica PILLAT - MÂNTUIREA PRIN ARTĂ 08.10.2026 1h 8m

  Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem transforma provocările și experiențele-limită în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Regăsirea unor cărți de înaltă spiritualitate, apărute în zorii Evului Mediu anglo-saxon, dezvăluie nevoia omului modern de a se întoarce cu mintea și sufletul spre credința ce se înfiripa într-o epocă poate la fel de tulbure ca a noastră. Pentru vechii scriitori englezi, fiecare volum inspirat de cărțile sfinte reprezenta o ofrandă adusă lui Dumnezeu și o expresie a aspirației – adesea mărturisite – de mântuire prin artă. Evul Mediu nu înseamnă, așadar, doar o etapă a trecutului îndepărtat, ci și o nostalgie după ceea ce sufletul omenesc a pierdut de-a lungul secolelor.Cât de importantă a fost, în acest proces de edificare a culturii medievale engleze, traducerea cărților fundamentale ale creștinismului? Cum se armonizau cele două viziuni atât de diferite – cea creștină și cea păgână – în substanța tematică a poemelor epice și cavalerești, a pieselor de teatru medievale, dar și a povestirilor lui Geoffrey Chaucer? Cum ne mai vorbește astăzi această lume, cu întreaga ei literatură plămădită într-un creuzet al contradicțiilor, în care binele și sublimul triumfă în fața grotescului și a monstruosului? Dialogul plin de frumusețe și sensibilitate dintre distinsa profesoară și scriitoare Monica Pillat și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, circumscrie o suită de reflecții, atent documentate, asupra literaturii medievale engleze, reliefând mesajul ei profund uman și de intensă actualitate ideatică.0:00 Intro0:14 Skip Intro07:23 Cartea ca ofrandă adusă lui Dumnezeu14:10 Nostalgia omului modern pentru credința și cultura Evului Mediu27:55 𝐵𝑒𝑜𝑤𝑢𝑙𝑓 și tema luptei cu monstrul36:27 Despre tema pelerinajului în literatura medievală engleză44:12 Funcția grotescului în reprezentarea sacră a pelerinajului51:12 Poemul cavaleresc, de la Chrétien de Troyes la Thomas Malory56:58 Tipuri de discurs în 𝑃𝑜𝑣𝑒𝑠𝑡𝑖𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝐶𝑎𝑛𝑡𝑒𝑟𝑏𝑢𝑟𝑦Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/302-mantuirea-prin-arta-reflectii-asupra-literaturii-medievale-engleze.html
• 
  Reziliența prin cultură. Pavlo Matiușa - SCRISORI DE DRAGOSTE ȘI DE RĂZBOI 02.09.2026 1h 6m

  Reziliența prin cultură. Pavlo Matiușa - SCRISORI DE DRAGOSTE ȘI DE RĂZBOIPodcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem transforma provocările și experiențele-limită în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară. Într-o ediție specială a podcastului „Reziliența prin cultură”, scriitorul Pavlo Matiușa, care s-a înrolat voluntar în Forțele Armate ale Ucrainei la începutul invaziei rusești din 2022, ne dezvăluie adevărata față a războiului, în toată complexitatea și oroarea lui, cu efecte nebănuite asupra psihicului omenesc. Actul scrisului transfigurează realitatea crudă într-o experiență profund personală, surprinsă într-un caleidoscop de emoții, din jocul cărora izvorăște o energie deopotrivă creatoare și mântuitoare. Ce anume l-a determinat pe Pavlo Matiușa să ia decizia înrolării voluntare în armată, deși avea dreptul legal de a nu merge pe front? Cât de mult au avansat, din punct de vedere tehnologic, tacticile militare ucrainene în acești patru ani și jumătate de război? În urma unei asemenea experiențe decisive, s-a schimbat ceva în modul său de a înțelege și de a-și asuma actul scrisului? Ce consecințe neașteptate a avut, în plan artistic, eliberarea spațiului cultural din Ucraina de sub asediul propagandei rusești? Pe firul unor întrebări inspirate de volumul 𝑆𝑐𝑟𝑖𝑠𝑜𝑟𝑖 𝑑𝑒 𝑑𝑟𝑎𝑔𝑜𝑠𝑡𝑒 𝑠̦𝑖 𝑑𝑒 𝑟𝑎̆𝑧𝑏𝑜𝑖, dialogul dintre scriitorul și traducătorul Pavlo Matiușa și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o tulburătoare incursiune în miezul unei realități marcate de dramele războiului și de amenințarea continuă a morții, pe fundalul căreia oamenii descoperă în mod neașteptat puterea iubirii și a credinței, menite să vindece traumele și durerea sufletească. 0:00 Intro0:14 Skip Intro12:25 Experiența războiului și progresul tehnologic al armamentului ucrainean22:06 Efectele stresului extrem de pe linia frontului asupra psihicului uman31:55 Izvoare de creativitate artistică în vreme de război40:42 Sursele de inspirație ale poeziei și muzicii ucrainene de astăzi50:42 Despre iubire, credință și iertareCartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/285-scrisori-de-dragoste-si-de-razboi.html
• 
  Reziliența prin cultură. Nina Moica - Câștigătoarea Premiului Justiția Memoriei 2025 27.06.2026 1h 20m

  Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cum arăta paradisul copilăriei și adolescenței Niculinei Moica? Ce fel de lume se prefigura în acea perioadă, până în momentul arestării sale de către regimul comunist, la vârsta de numai 15 ani? Cu câte tipuri de anchetatori s-a confruntat în lunile detenției la Securitate? Când a conștientizat, de fapt, gravitatea sentinței primite, respectiv 20 de ani de muncă silnică? Care era programul unei zile obișnuite în închisorile politice din România acelor ani? În ce fel pătrundeau ecourile lumii de afară în spațiul carceral? Ce amintiri păstrează Niculina Moica despre gesturile de solidaritate dintre deținuții politici? Au existat, oare, momente în care a simțit că îi este extrem de greu să reziste psihic? Ce înseamnă să te vindeci după o asemenea experiență-limită? Pot rămâne în urmă răni care refuză să se închidă? Pe firul unor tulburătoare confesiuni cu substrat biografic, dialogul dintre Niculina Moica, președinta Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, laureată a Premiului „Justiția Memoriei” pe anul 2025, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, reconstituie sumbra experiență carcerală a unei adolescente din România comunistă, pe al cărei fundal se profilează lucide, dar dureroase reflecții despre contradicțiile unei lumi în schimbare, glisând între rezistență și vulnerabilitate, iertare și conștientizare, maturizare abruptă și candoare rănită, solidaritate și lipsă de umanitate.0:00 Intro0:00 Introducere10:41 „Orașul era mic. Eu eram singură la părinți, aveam vecini doar niște copii maghiari. De asta am învățat foarte repede să vorbesc cu ei maghiara. Cu ei am crescut, pe malul Mureșului…”20:53 „Anchetele erau cumplite. Insistau să spunem ceea ce voiau ei să spunem. Trebuie să menționez – pentru că acum vorbesc și în urma dosarelor citite la CNSAS – că acest proces a fost o pleașcă pentru ei, fiind după marele proces cu Faliboga…”30:43 „Dacă nu lucrai, era oarecum «stas»: te sculai la 5:00, trebuia să-ți faci patul, să fie ordine, cearșaful la linie, totul aranjat. Venea raportul de dimineață.”39:44 „Era mult mai greu decât se poate povesti. Adică să-ți fie frig, foame, zi de zi, oră de oră, ani de zile, să nu-ți vezi familia, să n-ai speranțe…”49:14 „Pachetul a venit cu mama. Am avut acel vorbitor; asta era deja după vreo doi ani și jumătate de închisoare. Nici nu știu să povestesc cum a fost vorbitorul acela…”01:01:08 „Când au început eliberările, au făcut o eșalonare. Nu au venit dintr-odată să spună: «Eliberăm pușcăriile», că prea se vedea. Dar veneau cu niște tabele.”01:10:12 „Așa cum probabil ați mai auzit de la alți deținuți, noi dădeam declarații la Securitate (unde trebuia să ne prezentăm) să nu povestim. Adică am semnat să nu povestim nimic…”
• 
  Reziliența prin cultură. Cosmin Popa - CUM SE MINȚEA ÎN COMUNISM? 20.06.2026 55m

  Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.În ce măsură istoria unei țări determină modul în care se poate instaura acolo un regim comunist? Ce fel de premise interne, politice și culturale, au făcut posibil ca în România postbelică să se structureze acest fals proiect de modernizare, de sorginte totalitară? Ar fi putut fi oare evitat, în pofida circumstanțelor istoriei noastre interbelice? Care sunt cele mai puternice mituri ale comunismului, potrivit istoricului Cosmin Popa? Cum s-a pus în practică, încă din anii ’90, proiectul de transfer în postcomunism a structurilor ceaușiste? Dacă minciunile rodesc în continuare, deși regimul a fost oficial înlăturat, se mai poate spune despre comunism că a murit cu adevărat? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre istoricul Cosmin Popa, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o densă și percutantă analiză a mecanismelor prin care un veritabil arhipelag de minciuni urzite în laboratorul ideologiei comuniste se insinuează în actuala societate românească, pe fondul deficiențelor educaționale și al antiintelectualismului instituționalizat, vulnerabilizând omul în fața tentațiilor totalitare.0:00 Intro0:14 Skip Intro08:44 „Vladimir Ilici Lenin a luat și a reformulat tot ceea ce i-a oferit complicata istorie rusă într-o teorie a partidului-ordin, a unui partid al revoluționarilor de profesie...”19:03 „Din foarte multe puncte de vedere, societatea românească semăna cu societatea rusească. Sigur că ea nu avea strălucirea imperială a societății urbane ruse, însă avea același tip de discrepanță între spațiul urban și spațiul rural…”28:16 „Cred că cel mai puternic [mit] și cel mai enervant, pentru mine, este cel al modernizării. Este minciuna cea mai gogonată și este și minciuna cea mai lustruită…”37:37 „Această condamnare a comunismului, pe care sigur că eu o susțin în continuare și o susține foarte multă lume, este un fenomen de suprastructură politică, și nu un fenomen de structură, pentru că ea a avut loc fără o reformă morală și fără această justiție istorică.”44:49 „Nu, [comunismul] nu a murit cu adevărat, pentru că nu a murit niciuna dintre trăsăturile civilizaționale care i-au facilitat perpetuarea.”
• 
  Reziliența prin cultură. PORTRET ÎN DIALOG - ANA BLANDIANA 13.06.2026 2h 28m

  Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Ce amintiri păstrează poeta Ana Blandiana din perioada copilăriei și din primii ani de școală? În ce împrejurări s-a ivit numele sub care avea să debuteze în revista 𝑇𝑟𝑖𝑏𝑢𝑛𝑎, în 1959? Când l-a cunoscut pe Romulus Rusan și de ce a fost atât de important faptul că au intrat împreună, ca pereche, în lumea literară? Ce rol joacă pisicile – dintre care unele foarte faimoase – în viața și în opera sa? Cum scrie, de fapt, literatură? Care este mecanismul creației și în ce atmosferă prielnică se declanșează acesta? S-ar putea imagina vreodată sub semnul unui destin diferit, în afara literaturii? În ce fel au coincis istoria sa personală și cea a României de după 22 Decembrie 1989? Se poate spune că poezia este și acum, în democrație, o formă de rezistență? Pe firul unor întrebări esențiale, remarcabilul dialog dintre distinsa poetă și eseistă Ana Blandiana și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o emoționantă incursiune în miezul celor mai semnificative momente din viața marii scriitoare, creionând un portret interior de o rară profunzime umană, în care spiritul civic, năzuința rostirii adevărului istoric și forța edificării unor redutabile instituții ale memoriei se întrepătrund cu un destin literar de excepție, în care poezia a constituit mereu un punct de sprijin, dar și un mister ascuns dincolo de aparențele lumii noastre.0:00 Intro00:14 Introducere00:15:05 „Nu știu dacă e chiar prima zi de școală, dar îmi amintesc... Eu sunt născută în martie și probabil că urma să mă duc după ce împlineam șapte ani. Doar că eu știam de mult să citesc și să scriu și îi pisălogeam mereu pe tata și pe mama să merg la școală și ei îmi explicau că nu-i nicio grabă.”00:30:29 „Noi locuiam acolo pentru că aparținea Bisericii Ortodoxe și tata era preot. Dar copilăria, propriu-zis, era mama, ca să zic așa, pentru că tata era toată ziua la biserică, unde a construit una, a refăcut alta. Tocmai pentru că nu stătea cuminte, din când în când ajungea la închisoare [în detenție politică], mai ales pentru că, atunci când predica, se strângea foarte multă lume.”00:44:30 „Ea a fost, paradoxal, pisica lui [a lui Romulus Rusan], pentru că eu eram doar slujitoarea, la care cerea mâncare. Dar cum apărea el, seara, și termina treaba, se instala în brațele lui…”01:00:33 „Am avut întotdeauna sentimentul că nu mi se poate întâmpla nimic rău. Deci eu făceam ce-mi venea pentru că știam că tot o să scap până la urmă. Nu am crezut niciodată că voi fi arestată, pentru că mi se părea logic că, dacă lui Ceaușescu îi place să se plimbe cu regina Angliei în caleașcă, atunci n-o să aibă interesul să bage la închisoare un scriitor cunoscut.”01:16:30 „Da, singurătate și ieșire din viața obișnuită. Ani de zile, înainte de ’89, după ce am revenit și am început să public, lucrând într-o redacție, la 𝐴𝑚𝑓𝑖𝑡𝑒𝑎𝑡𝑟𝑢, strângeam bani o perioadă – iar această perioadă era și un fel de pregătire –, după care ceream un concediu fără plată și cu banii respectivi plecam la Sinaia, unde existau niște vile ale Ministerului Culturii…”01:29:41 „M-a căutat un om de serviciu de la Uniunea Scriitorilor – nu existau telefoane –, să-mi spună că după-masa este o ședință. Și ne-am dus. A venit Romi cu mine și ne-am dus pe Buzești spre Piața Victoriei. Se trăgea și nu era prea clar dacă e mai bine să stai lângă zid sau mai departe de zid.”01:46:46 „În orice caz, [Corneliu Coposu] a acceptat. S-a creat partidul și n-aveam candidat. Odată, eram plecată în străinătate pentru câteva zile și, când m-am întors, am aflat că domnul Coposu îmi transmisese în diverse locuri ca, atunci când vin, să merg la el, că are să-mi spună ceva foarte important.”01:59:05 „Crezusem că prin politică, sprijinind partidele politice, se schimbă ceva. După ce...
• 
  Reziliența prin cultură. Sever Voinescu | PREZENTUL VĂZUT PRIN VITRALII 23.05.2026 1h 7m

  Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.’’La ce constelație de semnificații, deosebit de profunde, ne invită să reflectăm titlul noii cărți a Preasfințitului Episcop Ignatie, 𝑃𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑣𝑎̆𝑧𝑢𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑣𝑖𝑡𝑟𝑎𝑙𝑖𝑖? S-ar putea spune că din paginile acestui volum răzbate vocea fermă a unui creștin în cetate? Cât de important este pentru slujitorii Bisericii ca, atunci când ies din spațiul eclezial, să intre într-un dialog deschis despre tot ceea ce ține de omenesc? Ce înseamnă cu adevărat, pentru un preot sau un monah, harul persuasiunii în contextul acestui dialog cu cei din afara Bisericii? În măsura în care Preasfințitul Episcop Ignatie vorbește în mod deosebit despre tradiție, se poate afirma că această carte ne propune un discurs nu doar al prezentului, ci și al viitorului? Pe firul unor întrebări revelatoare inspirate de remarcabilul țesut ideatic al volumului 𝑃𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑣𝑎̆𝑧𝑢𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑣𝑖𝑡𝑟𝑎𝑙𝑖𝑖, apărut la editurile Spandugino și Horeb, dialogul  dintre Sever Voinescu, diplomat și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, ne dezvăluie un mod inedit de a înțelege realitatea socială prin filtrul profund al creștinismului, atent articulat pe raportul dintre fermitatea credinței și diversitatea fenomenului uman, creionând totodată admirabilul profil intelectual al Preasfințitului Episcop Ignatie, un autor elegant și rafinat, aflat într-un continuu dialog, deopotrivă puternic și smerit, cu lumea actuală.0:00 Intro0:14 Skip Intro12:55 „Titlul ăsta foarte frumos, 𝑃𝑟𝑒𝑧𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑣𝑎̆𝑧𝑢𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑛 𝑣𝑖𝑡𝑟𝑎𝑙𝑖𝑖, este un titlu care, pe lângă că este perfect legat de conținutul cărții, deschide mintea oricui intră într-o biserică, credincios sau necredincios... Vedeți, în general, biserica – 𝑏𝑎𝑠𝑖𝑙𝑖𝑐𝑎, să spun, clădirea – este de fapt un spațiu în interiorul căruia ți se oferă foarte multe perspective.”23:22 „Mi se pare că iese [din Biserică] spre ceea ce suntem toți și faptul că intră în dialog este absolut extraordinar. Cei mai mulți oameni ai Bisericii, din păcate, refuză dialogul, fie cu anumite persoane, fie pe anumite subiecte.”36:32 „[Episcopul Ignatie] așază lucrurile în matca lor firească. Nu poți să fii creștin și comunist. Nu poți. Poți să fii creștin și socialist. Unii au mers până acolo încât să spună că Iisus Hristos însuși e socialist, ceea ce e altă prostie fără margini.”46:50 „Părintele a structurat cartea asta în trei părți, pe care le-a intitulat cu vorbe latinești, ceea ce ar putea să fie un pic intimidant. 𝐴𝑒𝑣𝑢𝑚 – prima parte. Mai e de spus că 𝐴𝑒𝑣𝑢𝑚, în filosofia scolastică și în tradiția creștină, este de fapt temporalitatea pe care o trăiesc îngerii și sfinții...”55:11 „Toate epistolele Sfântului Apostol Pavel sunt răspunsuri la probleme foarte punctuale pe care i le puneau. Dar știți ce e interesant în istorie? E interesant că nu s-a păstrat niciuna din scrisorile care i s-au adresat. Noi nu știm ce era întrebat. Adică ne dăm seama din răspunsuri cam care era problema.”
• 
  Reziliența prin cultură. Smaranda Vultur - Câștigătoarea Premiului Romulus Rusan 2025 16.05.2026 2h 3m

  Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Ce reprezintă pentru Smaranda Vultur volumul 𝐹𝑟𝑎𝑛𝑐𝑒𝑧𝑖 𝑖̂𝑛 𝐵𝑎𝑛𝑎𝑡, 𝑏𝑎̆𝑛𝑎̆𝑡̦𝑒𝑛𝑖 𝑖̂𝑛 𝐹𝑟𝑎𝑛𝑡̦𝑎, privit ca loc de întâlnire a tuturor subiectelor sale de până acum, legate de plecări, exil, pierderi, traume sau deportări în Bărăgan? Care e, de fapt, în acest context, semnificația verbului „a asculta”? Se poate vorbi, oare, despre un fel de școală a ascultării și a privirii, dacă istoria orală se adresează auzului, dar și ochiului interior? Ce este memoria, în măsura în care ea trebuie să fie înțeleasă în relație cu trecutul? De ce avem nevoie de istorie orală la finalul unor perioade mai tulburi și mai complicate? Ce fel de patrimoniu descoperim în memoria pe care aceasta ne-o restituie? Memoria rănește sau mai degrabă vindecă? Pe firul unor întrebări revelatoare, dialogul dintre scriitoarea și cercetătoarea Smaranda Vultur, laureată a Premiului „Romulus Rusan” pentru cartea de literatură a memoriei pe anul 2025, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o extraordinară incursiune într-un lung parcurs de investigare a memoriei suferințelor prin care au trecut numeroasele comunități etnice din Banat în perioada comunismului, reliefând totodată remarcabilul patrimoniu material și spiritual pe care acestea l-au construit împreună înainte de instaurarea regimului totalitar în România.0:00 Intro0:14 Skip Intro09:50 „După aceea, e un ascultat peste timp, pentru că acum, când ascult poveștile, descopăr lucruri pe care nu le-am observat prima oară, detalii, de exemplu, care intervin în interviu ca un fel de laitmotiv.”20:30 „Eram foarte sigură pe mine când am scris 𝐼𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑒 𝑡𝑟𝑎̆𝑖𝑡𝑎̆ și celelalte, adică am făcut și un mic portret al personajului, așa cum mi l-a propus el. Altfel spus, fiecare povestitor vrea să fie un personaj al poveștii sale, ca actor, dar și un personaj care creează această poveste și care îți transmite o imagine.”29:29 „De exemplu, pe colectivizare am lucrat într-un proiect cu Katherine Verdery și Gail Kligman, pe Domașnea și Tomnatic, pentru că [aceste sate] erau extreme. La Tomnatic a început imediat înainte de ’50, iar Domașnea e ultimul sat colectivizat în ’62, cu rezistență în munți…”40:09 „De fapt, după război au avut loc deplasările astea mari de populații, deplasări forțate – unii, refugiați de război, unii mutați, unii fugiți, cum sunt acești etnici germani, care au fugit de război...”51:08 „Totdeauna, acest mit sau această poveste exemplară la care se referă propria memorie și istoria personală este un suport pentru a interpreta, pentru a raționaliza suferința și pentru a o pune în niște termeni acceptabili.”58:54 „De exemplu, Emil Botiș, care s-a ocupat, a făcut prin anii ’30, cu notarul din Tomnatic, un registru al celor pe care ei îi considerau francezi după nume.”01:09:11 „[Membrii] familiei Langer din Timișoara au fost ultimii proprietari ai Institutului Cultural Francez de pe [strada] Loga. Eu am făcut un interviu cu Marianne Duval, fiica lui Langer, la Paris…”01:20:30 „Ei sunt într-o arcă a lui Noe și pentru că fiecare poveste te poate duce pe un alt fir al istoriei. Foarte mult timp, aceste povești au avut pentru mine ceea ce istoricii – cei care fac istorie orală – numesc caracterul exploratoriu al istoriei orale.”01:28:51 „Eu nu sunt istoric. Am o formație de filolog, am ajuns ca lector de română la Paris și acolo mi-am făcut o specializare în antropologie istorică pe cont propriu, pentru că deja aveam interviuri făcute...”01:39:47 „Atâta timp cât se ascultă și se transmite memoria asta, se constituie ceea ce Pierre Nora, de exemplu, un mare istoric și teoretician al memoriei, a discutat în 𝐿𝑜𝑐𝑢𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑑𝑒 𝑚𝑒𝑚𝑜𝑟𝑖𝑒, o carte extraordinară...”01:49:38 „Cred că [memoria] mai degrabă vindecă, chiar dacă rana...
• 
  Reziliența prin cultură. Teodor Baconschi - MAREA RUPTURĂ 02.05.2026 54m

  Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.S-ar putea spune că în ultimele trei decenii s-a trecut de la marile speranțe legate de Rusia la ceea ce reputatul istoric Georges-Henri Soutou numește „marea ruptură”? Cum se explică faptul că Rusia nu a reușit să preia modelul democrației occidentale liberale? De ce nu funcționează totuși „pacea rusească”? În ce fel a devenit invadarea Ucrainei de către Rusia un adevărat catalizator istoric pentru Uniunea Europeană? În ce constă ℎ𝑦𝑏𝑟𝑖𝑠-ul occidental? Ce ar putea face statele din Europa Centrală și de Est în contextul actual, când istoria devine tot mai imprevizibilă și mai turbulentă, pentru a nu intra în sfera de influență rusească? Explorând arhitectura ideatică a volumului 𝑀𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑟𝑢𝑝𝑡𝑢𝑟𝑎̆. 𝐷𝑒 𝑙𝑎 𝑐𝑎̆𝑑𝑒𝑟𝑒𝑎 𝑍𝑖𝑑𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑙𝑎 𝑟𝑎̆𝑧𝑏𝑜𝑖𝑢𝑙 𝑑𝑖𝑛 𝑈𝑐𝑟𝑎𝑖𝑛𝑎 1989‒2024, recent apărut la Editura Spandugino, dialogul dintre Teodor Baconschi, diplomat și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o pătrunzătoare reflecție asupra actualelor conflicte dintre Occident și Rusia, a căror miză, prefigurată încă de la început în programul politic al lui Vladimir Putin, constă în reconstituirea sferei de influență geopolitică, economică și militară a fostei URSS.0:00 Generic0:14 Introducere09:47 „Mitul acesta [cea de-a treia Romă] a apărut undeva în secolul al XVI-lea în Rusia și n-a mai dispărut – ideea că Rusia e moștenitoarea Imperiului Bizantin care, cum știm, căzuse în secolul al XV-lea. Dar cum putea să fie Rusia moștenitoarea Imperiului Bizantin, de vreme ce Imperiul Bizantin abia a creștinat-o în secolul al X-lea?”17:46 „În primul deceniu, evident că Putin a jucat în altă piesă, adică a fost omul cu care se putea discuta, care tocmai transmitea spre partenerii Rusiei semnalul că nu mai există risc de haos...”26:44 „Însă Occidentul, care a devenit din ce în ce mai lucid – adică din ce în ce mai puțin idealist și naiv, pe măsură ce situația drepturilor omului sub Putin s-a deteriorat –, a căutat totuși să-și securizeze spațiul de libertate democratică.”35:19 „Teoria eurasianiștilor din jurul lui Dughin și al altora este că Rusia nu e un stat, ci un stat-civilizație. Or, asta e o minciună. Nu e un stat-civilizație. Este un stat cu geneză normandă, vikingă, e un stat cu o evoluție dictată de implanturi occidentale...”47:20 „În primul rând, e concepția iluministă că valorile legate de drepturile omului sunt universale, universal aplicabile și universal dezirabile. Or, ceea ce vedem este că, de fapt, democrația liberală în sens modern și capitalismul reprezintă două forme de guvernare și de economie care sunt specifice celor două Americi și Europei...”Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/287-marea-ruptura-de-la-caderea-zidului-la-razboiul-din-ucraina.html
• 
  Reziliența prin cultură. Costică Brădățan - A MURI PENTRU O IDEE 30.04.2026 57m

  Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Ce înseamnă „a muri pentru o idee” și cât de complicată este această formă de moarte, prin dimensiunea sa publică? Ce fel de gânditor este acela care ar fi în stare să moară pentru o idee? Cum a devenit corpul, ca purtător de mesaj, o parte însemnată a proiectului filosofic propus de profesorul Costică Brădățan? Dacă filosofia e înțeleasă „ca mod de viață”, s-ar putea spune că ea reprezintă deopotrivă un mod de a ne învăța despre moarte? În ce fel s-a schimbat lumea modernă prin dispariția spiritului tragic din conștiința oamenilor? Este o iluzie sau mai degrabă o prejudecată faptul că astăzi, în rândul filosofilor, nu se mai moare pentru o idee? În ce context devine relevantă libertatea? Pe firul unor întrebări inspirate de apariția unei noi ediții a cărții-eveniment 𝐴 𝑚𝑢𝑟𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑜 𝑖𝑑𝑒𝑒. 𝐷𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎 𝑝𝑙𝑖𝑛𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑒𝑗𝑑𝑖𝑖 𝑎 𝑓𝑖𝑙𝑜𝑠𝑜𝑓𝑖𝑙𝑜𝑟, dialogul dintre Costică Brădățan, profesor de studii umaniste la Texas Tech University, filosof și eseist, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, explorează o temă perenă a reflecției umane, evocând o serie de experiențe emblematice, adevărate pilde de martiriu, pe canavaua cărora se țes portretele unor gânditori exemplari, cu o anumită structură mentală și spirituală, dispuși să meargă până la capăt în numele înaltelor idei care-i animă.09:07 „Cartea a fost scrisă cu un alt titlu în minte. Se chema atunci – un titlu de lucru – 𝐹𝑖𝑙𝑜𝑠𝑜𝑓𝑖𝑎 𝑐𝑎 𝑎𝑟𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑎 𝑚𝑢𝑟𝑖. Mai târziu, după ce am terminat-o, editura [Bloomsbury] a propus un altul, care a și rămas, 𝐴 𝑚𝑢𝑟𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑜 𝑖𝑑𝑒𝑒, care e potențial mai atractiv, mai apetisant, mai incitant, dar nu exprimă riguros conținutul.”18:46 „Vă dați seama ce situație aveam acolo unde Thomas Morus era deja o victimă a sistemului. El trebuie să moară, convingerile lui religioase l-au adus în situația aceea. A petrecut deja o vreme în închisoare, în Turn, a fost frăgezit acolo și chinuit – era o formă de tortură totuși –, presat să cedeze...”30:03 „Nietzsche își începe cariera de filosof cu o lucrare despre nașterea tragediei. Și deja la Nietzsche se simte chestia asta, că dispare tragedia din lumea modernă, din gândirea noastră. Ceva s-a întâmplat în lume, că nu mai există acest spirit tragic, nu mai este nevoie de tragedie, nu mai există o percepție tragică a lumii...”39:35 „Ați menționat la început anul publicării cărții. Atunci când am conceput-o, era pur și simplu un proiect cărturăresc, de istoria gândirii, de istoria comportamentului filosofic. Mi se păreau cazurile alea foarte interesante și, în termeni de a povesti, de arta povestitului, era mult potențial acolo.”48:35 „Actul spunerii adevărului – actul filosofării – devine important și capătă greutate atunci când există repercusiuni. Suntem în aceeași situație. Ce lume ai prefera din toate? Ideal ar fi să nu fie repercusiuni, să poți spune ce-ți trece prin cap, dar în același timp totul își pierde greutatea, și sensul, și semnificația.”Cartea este disponibilă aici: https://edituraspandugino.ro/acasa/275-a-muri-pentru-o-idee.html
• 
  Reziliența prin cultură | Teodor BACONSCHI - REVOLUȚIA AI: CÂTEVA MOTIVE DE TEHNO-OPTIMISM 18.04.2026 58m

  Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Este oare posibil ca revoluția AI, considerată marea temă a timpurilor actuale, să schimbe cu rapiditate ansamblul obiceiurilor noastre socioculturale? Se poate spune că memoria noastră se află sub asediul acestei noi forme de revoluție tehnologică? Cine ar putea reglementa inteligența artificială, trasând anumite limite legale menite să protejeze creațiile individuale? În ce fel ar putea fi aceasta modelată pe o paradigmă ce respectă valorile care definesc umanitatea? Cât de important este acum rolul școlii, într-o epocă în care rezultatele cunoașterii umane sunt stocate pe internet, iar comunicarea a fost preluată, în bună măsură, de asistenții virtuali dotați cu inteligență artificială? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Teodor Baconschi, eseist, diplomat și istoric al religiilor, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, constituie o minuțioasă și revelatoare analiză a fenomenului AI, explorând numeroasele lui efecte sociale, economice și culturale, motivele de tehno-optimism generate de apariția unor modele tot mai specializate de inteligență artificială, dar și posibilele întrebări prilejuite de interacțiunea acestora cu inteligența umană. 0:00 Generic0:13 Skip Intro09:35 „Știm foarte bine că această nebunie a accelerării istoriei și a sentimentului istoriei prin accelerarea evoluției tehnologice are doar cinci sute de ani. De la Renaștere încoace, de la telescopul lui Galilei a început, încet-încet, să accelereze totul...”19:58 „Suntem, în sfârșit, în fața a ceva fundamental provocator, nou, complex și va trebui să devenim mult mai alerți, mai activi intelectual, mai imaginativi, pentru a amâna pe cât posibil celebra singularitate când sistemul preia puterea, după ce a simulat ignoranța și smerenia sau supunerea.”27:17 „Am amintit de ambivalența domeniului de acțiune a inteligenței artificiale, text-imagine, în imaginile care ne inundă tot mai mult pe social media, pentru că sunt funcții atașate la diverse aplicații...”39:19 „Rostul școlii, de la școlile filosofice antice până la școlile aulice, carolingiene, constantinopolitane sau până la scriptoriile din marile mănăstiri medievale – oriunde se aduna o mână de oameni învățați, cu sau fără robă ori haină sacerdotală, aceștia o făceau pentru a transmite cunoașterea și a evita riscul uitării, care ar fi dus la barbarie.”47:40 „AI-ul îi va augmenta inteligența, îl va pune într-o formulă cooperativă mai puternică, îi va crește productivitatea, îi va oferi timpi liberi mai mulți, dar el totuși va trebui să demonstreze că rămâne un element de neînlocuit și asta va duce la o autoperfecționare profesională.”
• 
  Reziliența prin cultură. B. Tătaru-Cazaban - Istoria educației în Antichitate. Creștinismul timpuriu 21.03.2026 57m

  Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.În ce măsură raportarea la Antichitate devine un adevărat test cultural pentru o epocă istorică? Trecutul antic este oare atât de îndepărtat de noi pe cât pare la prima vedere? Prin ce anume continuă să ne fascineze orizontul mental prefigurat în scrierile lui Homer și Aristotel? Cât de importantă este contribuția unor autori precum Henri-Irénée Marrou și Werner Jaeger la efortul de reconstituire a contextului  sociocultural din perioada lui Platon și Isocrate? Care sunt elementele de continuitate dintre 𝑝𝑎𝑖𝑑𝑒𝑖𝑎 elenistică și 𝑝𝑎𝑖𝑑𝑒𝑖𝑎 creștină? Cum a favorizat noua relație dintre suflet și virtute această schimbare de paradigmă culturală? Pe firul unor întrebări inspirate de arhitectura ideatică a volumelor 𝘐𝘴𝘵𝘰𝘳𝘪𝘢 𝘦𝘥𝘶𝘤𝘢ț𝘪𝘦𝘪 î𝘯 𝘈𝘯𝘵𝘪𝘤𝘩𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦 și 𝘊𝘳𝘦ș𝘵𝘪𝘯𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭 𝘵𝘪𝘮𝘱𝘶𝘳𝘪𝘶 ș𝘪 paideia 𝘨𝘳𝘦𝘢𝘤ă, dialogul dintre părintele Bogdan Tătaru-Cazaban, istoric al religiilor și doctrinelor filosofice, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o pasionantă explorare a unei epoci în care sensul primordial al educației era acela de a forma omul în spiritul dobândirii virtuții și al cunoașterii adevărului, esențiale pentru atingerea întregului său potențial de noblețe și demnitate.
• 
  Reziliența prin cultură. Preasfințitul Mihai Frățilă - IULIU HOSSU SAU LIBERTATEA ALTFEL 07.02.2026 58m

  Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Atunci când reperele noastre morale sunt amenințate, este bine să revenim la un dialog despre verticalitate sau ar trebui, mai degrabă, să lăsăm totul la voia întâmplării? Ce determină, de fapt, această bulversare a valorilor în lumea în care trăim? S-ar putea spune că fericirea nu poate fi apreciată cu adevărat decât în contrast cu suferința? Cât de periculos este să aruncăm în uitare lumea de ieri, pentru a ne bucura de cea de azi? Noile tehnologii ne fac oare viața mai complicată în acest vast și delicat câmp de reflecție al eticii și al credinței creștine? De ce este necesar ca ochii inimii să rămână deopotrivă deschiși către micile bucurii ale vieții? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Preasfințitul Mihai Frățilă, episcop greco-catolic al Eparhiei „Sfântul Vasile cel Mare” din București, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, devine un stăruitor îndemn adresat omului de astăzi, de a nu abdica de la fibra interioară a conștiinței sale, în spiritul acelei înalte pedagogii a suferinței ilustrate de cardinalul Iuliu Hossu, cel care a cultivat un sentiment profund al compasiunii și al iertării, în pofida dramaticelor experiențe prin care a trecut în anii represiunii comuniste.0:00 Intro0:14 Skip Intro10:49 „După 1990, când am intrat în circuitul universitar, eram foarte curios să văd când vor apărea primele publicații despre acele perioade care fuseseră tabu – să nu uit că Biserica mea fusese condamnată la dispariție din viața ei publică...”19:23 „E asumarea acestei lumi interioare care îi permite omului – evident, omului care conștientizează din perspectiva credinței – legătura cu Creatorul, articulându-și aici, în acest univers interior, felul de a trăi în așa fel încât corespondența cu veșnicia să capete reverberațiile consistenței.”29:06 „Evident, când ajungem în contextul concretului, mă gândesc spontan la lucruri pe care le-am întâlnit în lecturi și, cum anul trecut a fost foarte bogat în literatură și în publicații, am descoperit și eu această carte autobiografică a lui Timothy Snyder, 𝐷𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑙𝑖𝑏𝑒𝑟𝑡𝑎𝑡𝑒, și m-a frapat că el spune la un moment dat că libertatea nu este o aruncare în gol de la înălțimea muntelui, ci e exact opusul...”39:05 „Unul dintre cei șapte episcopi martiri, care era copil de oameni simpli, Ioan Bălan – fusese episcop la Lugoj și s-a prăpădit în 1959, după închisoare și domiciliu forțat, nu departe de București, la Ciorogârla – spunea: «Un singur lucru e veșnic: Dumnezeu. Două chestii sunt perpetue: prostia și nestatornicia omului».”48:20 „Cred că e foarte important să redescoperim întoarcerea la spiritul pe care îl presupune convertirea. Și convertirea nu e doar pentru mănăstire, ci e o regândire a ceea ce înseamnă atașamentul nostru față de ceea ce propune Hristos.”
• 
  Reziliența prin cultură. Mihai Nadin - CIVILIZAȚIA ANALFABETISMULUI 24.01.2026 1h 2m

  Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Ce este „civilizația analfabetismului”, în viziunea profesorului Mihai Nadin? Care sunt principalele caracteristici ale noii lumi în care trăim și în ce fel se raportează aceasta la lumile de odinioară? Este „civilizația analfabetismului” o fatalitate, în măsura în care ne determină să ne asumăm depresiile și îngrijorările ei? Poate fi considerată o civilizație a libertății sau, dimpotrivă, un spațiu aflat sub semnul unor reguli constrângătoare? Ce fel de subiect uman produce cu precădere această „civilizație a analfabetismului”: unul liber și autonom ori mai degrabă unul asistat sau chiar dependent de noile sisteme de modele ale inteligenței artificiale? Ne dorim totuși un om mai bun sau ceea ce s-ar defini drept o „omenire fără oameni”? Inteligența artificială contribuie la sporirea analfabetismului ori creează ceva mult mai complex, o meta-alfabetizare? Pe firul unor întrebări inspirate de problematica volumului 𝘊𝘪𝘷𝘪𝘭𝘪𝘻𝘢ț𝘪𝘢 𝘈𝘯𝘢𝘭𝘧𝘢𝘣𝘦𝘵𝘪𝘴𝘮𝘶𝘭𝘶𝘪, dialogul dintre profesorul Mihai Nadin, cercetător cu o remarcabilă activitate interdisciplinară, ce acoperă domenii precum electronica, estetica, semiotica, interacțiunea om-computer, 𝑐𝑜𝑚𝑝𝑢𝑡𝑎𝑡𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑑𝑒𝑠𝑖𝑔𝑛 și sistemele de anticipare, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește un strălucit desant al lucidității și al reflecției stăruitoare, îndemnându-ne să descoperim, în noua eră a sistemelor digitale, ce anume ne definește ca oameni, ce este cu adevărat semnificativ pentru noi și cum putem redobândi bucuria vieții.
• 
  Reziliența prin cultură. Justiția memoriei - Mircea Miclea | EDUCAȚIA MEMORIEI 15.11.2025 57m

  Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cum ne putem regla propriul timp într-o epocă a vitezei? Este posibil ca ritmul trepidant în care trăim să lase urme vizibile asupra memoriei noastre? Actuala arhitectură educațională este oare în favoarea memoriei sau în defavoarea ei? Ce fel de modificări cognitive a generat, în ultimii ani, aplicarea frecventă a testelor-grilă în școala românească? În ce măsură s-a produs externalizarea memoriei în urma utilizării instrumentelor și a tehnologiilor digitale? De ce este important să facem distincția între ceea ce ne place și ceea ce ne este cu adevărat folositor? Care sunt punctele de inflexiune unde se poate lucra în sprijinul unei memorii mai bune, menite să ne orienteze în această lume tot mai complicată? Se poate spune că educația memoriei este marea bătălie a viitorului? În suita de dialoguri care se subsumează seriei de conferințe „Justiția memoriei”, convorbirea dintre Mircea Miclea, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, este o captivantă pledoarie pentru educarea memoriei prin intermediul reflecției și al gândirii critice, asigurând o redutabilă cale spre libertate, dar și o busolă interioară care ne ajută să navigăm prin excesul de informații din prezent și să înțelegem mai bine lumea din jurul nostru.
• 
  Reziliența prin cultură. Monica Pillat - PROCESUL NOICA-PILLAT. CARTEA CA DELICT | RES PUBLICA 25.10.2025 1h 18m

  Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Ce semnificație a avut Buna Vestire în destinul lui Dinu Pillat? Cum păstrează Monica Pillat în memoria afectivă ziua arestării tatălui său, în martie 1959? Cât de importantă este pentru lumea noastră moștenirea Procesului Noica-Pillat, în urma căruia au fost condamnate la ani grei de detenție politică elitele intelectuale românești? De ce romanul 𝘈ș𝘵𝘦𝘱𝘵â𝘯𝘥 𝘤𝘦𝘢𝘴𝘶𝘭 𝘥𝘦 𝘢𝘱𝘰𝘪 a fost considerat unul dintre corpurile delicte din acest proces? Cum a fost posibil ca, în acea epocă, scrisul și lectura anumitor cărți să fie considerate niște fapte extrem de grave, similare cu delictul de înaltă trădare? În ce circumstanțe a fost redescoperit, după zeci de ani, manuscrisul romanului confiscat de fosta Securitate? În suita de convorbiri care se subsumează seriei de dezbateri RES PUBLICA, dialogul dintre scriitoarea Monica Pillat, renumită specialistă în domeniul literaturii engleze și americane, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește un tulburător recurs la memorie, prin descinderea în miezul unuia dintre marile procese politice din anii comunismului, îndreptat atât împotriva unor reputați oameni de cultură – adevărate călăuze spirituale în acele vreme sumbre –, cât și împotriva libertății lor de gândire și de conștiință.0:00 Intro0:14 Skip Intro10:10 „Este o moștenire dureroasă, în sensul în care regimul comunist impus de Uniunea Sovietică la noi, după Al Doilea Război Mondial, a dorit să distrugă civilizația, și cultura, și spiritualitatea acestei țări, prin procese menite să elimine elitele din toate domeniile...”20:05 „Țin minte două momente. Țin minte momentul crăpării de ziuă, când mama a început să se pregătească să meargă la serviciu – lucra la Biblioteca Academiei – și s-a îmbrăcat cu ce avea mai frumos în garderobă, și-a pus și mărgele la gât...”30:19 „În primul rând, înainte să iasă, au trebuit să semneze că nu se vor mai întâlni niciodată cu prietenii lor. Și au mai trebuit să dea o declarație de complicitate cu Securitatea, ca să devină informatori. Eu am citit dosarul lui Noica și dosarul tatei de la CNSAS. Când lui Noica i s-a cerut să semneze această declarație, a spus: «Spuneți că mi-ați dat drumul, dar asta înseamnă că nu m-ați eliberat».”40:42 „Trebuie să spun că n-a fost numai un singur corp delict, au fost mai multe. A fost cartea lui Noica, 𝘗𝘰𝘷𝘦𝘴𝘵𝘪𝘳𝘪 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘏𝘦𝘨𝘦𝘭, o carte de filosofie; a fost antologia alcătuită de Vintilă Horia, 𝘗𝘰𝘦𝘻𝘪𝘢 𝘳𝘰𝘮â𝘯𝘦𝘢𝘴𝘤ă î𝘯 𝘦𝘹𝘪𝘭; a fost cartea lui Mircea Eliade, 𝘕𝘰𝘢𝘱𝘵𝘦𝘢 𝘥𝘦 𝘚â𝘯𝘻𝘪𝘦𝘯𝘦. De ce erau obiecte delicte?”50:15 „După ce am vorbit fiecare, deplângând soarta romanului dispărut, una dintre cercetătoarele de la CNSAS s-a ridicat și a spus: «Eu am găsit acest roman», provocând o stupoare totală. De ce? Pentru că nimeni nu se aștepta și nimeni nu știa...”1:00:58 „Aici e o altă formă a justiției venite de sus, pentru că, prin 2017, pictorul Ștefan Câlția a făcut o expoziție intitulată 𝘎𝘳ă𝘥𝘪𝘯𝘪 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘋𝘪𝘯𝘶 𝘗𝘪𝘭𝘭𝘢𝘵, în care a făcut tablouri extraordinare, lucrate în tuș, pe hârtie japoneză, cu grădini de îngeri, cu grădini de pești, cu grădini de aripi. Pe toate scrie 𝘎𝘳ă𝘥𝘪𝘯𝘪 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘋𝘪𝘯𝘶 𝘗𝘪𝘭𝘭𝘢𝘵 și există un drum care iese din tablou. Și el spune: «Ăsta-i drumul pe care mă întâlnesc cu tatăl dumitale».”1:07:41 „Aș vrea să citesc o mărturie a mamei, care e și discretă, dar și foarte dramatică, pentru că ea evocă momentul în care lui Călinescu i-a fost frică de ce ar fi putut păți dacă i-ar fi luat în continuare apărarea tatei la institut. El se temea că o să-și piardă postul de conducere...”
• 
  Reziliența prin cultură - Toma Pavel | Seria de autor Virgil Nemoianu 24.10.2025 56m

  Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Ce amintiri păstrează profesorul Toma Pavel din perioada în care l-a cunoscut pe Virgil Nemoianu la Universitatea din București? De ce era atât de important pe atunci Cercul de stilistică, înființat și condus de Tudor Vianu, Alexandru Rosetti și Mihai Pop? Cum s-a resimțit în acei ani teroarea regimului comunist, care a culminat cu valul de arestări și procese politice din 1958-1960? În ce context s-a intersectat destinul familiei lui Toma Pavel cu cel al lui N. Steinhardt? Ce eveniment major, cu consecințe dramatice pentru Europa de Est, i-a determinat pe Virgil Nemoianu  și Toma Pavel să plece din țară la sfârșitul anilor '60? În ce fel a evoluat prietenia lor intelectuală în America, în cele două decenii care au urmat până la căderea comunismului? Dar după 1990, când au reușit să reia contactele cu lumea culturală românească? Explorând impresionanta serie de autor pe care Editura Spandugino i-o dedică lui Virgil Nemoianu, unul dintre cei mai importanți teoreticieni și filosofi ai culturii universale, dialogul dintre Toma Pavel, profesor emerit al Universității din Chicago, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o pasionantă evocare a unei personalități de excepție, care a imprimat întregii sale opere o viziune luminoasă, o înțelepciune calmă și un cult al calității, refuzând ideologiile și gândirea dogmatică.0:00 Intro0:14 Skip Intro10:30 „Eu citeam sub masă o altă carte. Citeam 𝘍𝘪𝘭𝘰𝘴𝘰𝘧𝘪𝘢 𝘙𝘦𝘯𝘢ș𝘵𝘦𝘳𝘪𝘪 de P.P. Negulescu, o carte care mi-a plăcut extraordinar. Citeam diferite capitole, în special cel despre Nicolaus Cusanus, un mare filosof, pe care îl admir exact la fel de mult ca atunci.”18:39 „Ziua tatălui meu era pe 1 ianuarie. 1 ianuarie 1960 – de neuitat. Singurul invitat la prânz la noi la masă era Nicu Steinhardt. Mâncam foarte bine, a fost sărbătoarea Anului Nou. După ce s-a mâncat, el și cu tata s-au dus în camera vecină și pe urmă s-au întors. După două zile, Nicu Steinhardt a fost arestat.”32:44 „Am văzut atunci [în 1968] orbirea imbecililor de la putere. Eram conduși de un grup de criminali. Și realitatea nu este numai crimă. Criminalii sunt reali, dar sunt și alte posibilități. Și uneori conduc. Și mi-am dat seama că este imposibil să-i readuci la o umanitate care să fie mai deschisă, să-i faci să fie vulpi, și nu arici.”42:00 „Pentru el a fost un act nespus de curajos și, într-adevăr, nu numai că a reușit să găsească un post foarte bun în Midwest, ci și un post extrem de bun la Universitatea Catolică de la Washington. Deci, a venit pe coasta de Est într-o universitate care este una din marile universități catolice din lume. Și acolo a fost extrem de apreciat...”
• 
  Reziliența prin cultură - Anca Vasiliu | Imagini ale sinelui în Antichitatea târzie 24.10.2025 1h 35m

  Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cât de importantă a fost, pentru Anca Vasiliu, perioada de formare în România anilor 1970-1980, sub îndrumarea unor profesori recunoscuți pentru exigența și înaltul lor nivel profesional? Când și-a dat seama că are libertatea de a-și duce la îndeplinire propriile proiecte de cercetare, alegând pentru acest demers spațiul cultural francez? Ce personalități ale lumii culturale a avut privilegiul să întâlnească în primii ani petrecuți în Franța? De ce s-a pierdut oare, până astăzi, acea generație de oameni cu o admirabilă cultură intelectuală? Care a fost momentul de cotitură ce a provocat adevărata adaptare la lumea franceză, prefigurând o raportare la aceasta din interiorul ei? Cum s-a ivit ideea unei cărți despre constituirea imaginii sinelui, pornind de la o suită de texte din Antichitatea târzie? Ce înseamnă, de fapt, a „locui” cu mintea în Antichitate, descoperind surprinzătoarea dimensionalitate a scrierilor din acea perioadă? Pe firul unor întrebări esențiale, inspirate de recenta apariție a volumului 𝘐𝘮𝘢𝘨𝘪𝘯𝘪 𝘢𝘭𝘦 𝘴𝘪𝘯𝘦𝘭𝘶𝘪 î𝘯 𝘈𝘯𝘵𝘪𝘤𝘩𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘵â𝘳𝘻𝘪𝘦, dialogul dintre Anca Vasiliu, doctor în filosofie și director de cercetare la CNRS, Centrul de cercetare Léon-Robin despre gândirea antică – Universitatea Paris-Sorbonne, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, prilejuiește o emoționantă evocare a unor momente emblematice dintr-un parcurs academic de excepție, dar și o fascinantă incursiune în arhitectura cărții, reliefând modul de relaționare a multiplelor dimensiuni din care se constituie problema sinelui și imaginea sa specifică.0:00 Intro0:14 Skip intro10:24 „Eu nu am cunoscut lumea românească sub două regimuri, ci sub un singur regim. Mai precis, m-am născut în România regimului comunist și am plecat, pentru a-mi desăvârși parcursul academic în Franța, în 1990, chiar foarte devreme. Deci nu am cunoscut decât foarte puțin și marginal tot ce s-a întâmplat după aceea.”18:22 „Am păstrat din trecutul meu, al formării mele în România anilor ’70-’80, mai degrabă partea bună: această libertate, faptul că am ales să fac o facultate care era mai puțin cenzurată – pentru că eram foarte puțini, eram șapte studenți pe an la Istoria artei –, deci o formație extraordinară, în care nu stăteai într-un amfiteatru și vedeai de departe un profesor.”28:18 „S-a schimbat o generație, au intrat în funcție oameni formați foarte bine, dar antrenați să facă numai un anumit tip de sport, și nu toate sporturile intelectuale. Deci oameni care știu extraordinar de bine să citească un manuscris, sau să traducă, sau să reconstituie un fragment din Antichitate – vorbesc de papirusuri –, dar pe care nu-i interesează nimic altceva.”39:34 „L-am întâlnit pe Olivier Clément după ce scrisesem aceste 30-40 de pagini despre un subiect pe care îl știam – nu pe un subiect pe care abia atunci începeam să lucrez –, despre iconografia bizantină și, respectiv, despre mănăstirile din Moldova. El a citit-o și m-a contactat imediat.”51:10 „Cunoașterea sinelui, deci conștiința de sine, nu se încheie decât atunci când se încheie viața fiecăruia dintre noi. Dar sunt etape, evident, sunt momente și, într-adevăr, confruntarea pe care o ai cu tine însuți în situația de marginalitate a străinului e o condiție privilegiată pentru a-ți disciplina puterea de a gândi sinele.”1:01:07 „Cartea aceasta începe cu un foarte lung capitol în care Apuleius este la tribunal și își apără cauza, pentru că fusese acuzat de magie. De altfel, textul pe care îl analizez e cunoscut în Evul Mediu sub titlul 𝘋𝘦 𝘮𝘢𝘨𝘪𝘢 (𝘋𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘮𝘢𝘨𝘪𝘦). Dar este în așa fel prezentat, încât ești acolo și ai de-a face cu acest Apuleius așa cum se prezintă el...”1:10:14 „În loc să compun ceea ce în mod normal se cheamă o sferă, am conceput un pătrat. Cartea, nu că are...
• 
  Reziliența prin cultură. Andrea Dobeș - Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei 30.08.2025 34m

  Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.În ce perioadă a început Andrea Dobeș să aprofundeze istoricul închisorii de la Sighet, în a cărei clădire se află astăzi Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței? Care este actuala configurație muzeală, din punctul de vedere al planului expozițional? Ce momente importante ale represiunii comuniste din România sunt ilustrate cronologic și tematic în cele peste 60 de săli ale muzeului, tot atâtea foste celule ale închisorii politice din anii 1950-1955? Ce fel de poveste ne spun acum aceste ziduri, dacă știm să ascultăm, dincolo de aparenta liniște interioară, vocea victimelor? Cum sunt chipurile vizitatorilor la finalul periplului prin spațiile muzeului? Într-o ediție specială a podcastului „Reziliența prin cultură”, dialogul dintre Andrea Dobeș, doctor în istorie și muzeograf-șef al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, ne oferă o revelatoare panoramă istorică a acestui loc cu o semnificație aparte, rezultat al unor admirabile eforturi de recuperare și de transmitere către tinerele generații a memoriei foștilor deținuți politic din perioada comunismului.0:00 Intro0:14 Skip Intro6:54 „În mai 1950, aici este concentrată elita politică, religioasă, culturală a României din perioada interbelică, până în 1955. Deci a funcționat ca închisoare politică cinci ani. În 1955, România ducea tratative de aderare la ONU și sunt luate niște măsuri de deschidere, de relaxare, iar Sighetul se transformă din nou în închisoare de drept comun.”13.06 „Memorialul este o carte de istorie. Surprinde principalele evenimente din 1945 până în 1989, axate pe represiune. Nu ne referim neapărat doar la Sighet și la ce s-a întâmplat în închisoarea de la Sighet, ci la nivelul întregii țări…”20:40 „Practic, în anii ’50, acela [Cimitirul Săracilor] era locul unde au fost înmormântați cei care au decedat la Sighet. Aici, în anii ’50, au fost încarcerate aproximativ 200 de personalități, dintre care 53 au murit. Asta înseamnă cam 25% din numărul celor încarcerați. Nu știm exact locul în care au fost îngropați...”26:21 „La standul de carte al muzeului există un DVD care practic te duce... Intri în muzeu, vezi cum ți se deschide ușa și tu pășești, poți să asculți toate mărturiile de istorie orală, te poți opri să citești absolut tot ce este expus în fiecare sală...”
• 
  Reziliența prin cultură. Ioana Boca - Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei 27.08.2025 40m

  Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cum s-a conturat proiectul expozițiilor permanente din sălile organizate tematic ale Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet? Cât de important a fost rolul Anei Blandiana și al lui Romulus Rusan în efortul de reconstrucție a edificiului fostei închisori, precum și în organizarea activităților complexe care s-au desfășurat de-a lungul timpului în interiorul muzeului? Când i-a cunoscut Ioana Boca pe cei doi fondatori ai Memorialului de la Sighet și în ce fel a contribuit apoi, la rândul său, la crearea impresionantei arhive de istorie orală a instituției? De ce este o adevărată comoară această arhivă care păstrează memoria suferinței, dar și a rezistenței și demnității celor ce au trecut prin închisorile comuniste? Într-o ediție specială a podcastului „Reziliența prin cultură”, dialogul dintre Ioana Boca, doctor în istorie și director executiv al Fundației Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, și Cristian Pătrășconiu, publicist și eseist, constituie o emoționantă evocare a personalității lui Romulus Rusan, cel care, printr-o admirabilă rigoare profesională, a creat împreună cu Ana Blandiana acest spațiu esențial al memoriei noastre colective, dedicat deopotrivă omagierii victimelor represiunii și educării tinerelor generații.0:00 Intro0:14 Skip Intro8:30 „De fapt, muzeul s-a construit tot timpul. Nu s-a descoperit brusc, într-o zi. La început, mai ales, nu existau documente suficiente. Fiecare temă dintr-o sală a muzeului trebuia documentată, trebuia să ai documente, fotografii, obiecte...”15:48 „Noi avem un recensământ al populației concentraționare, un proiect de cercetare pornind de la fișele matricole penale – erau fișele care îi însoțeau pe deținuții politic, din momentul condamnării, prin toate închisorile prin care treceau până la eliberare.”23:25 „Exista un chestionar cu câteva întrebări pe care trebuia să le punem și după aceea era un dialog, în funcție de talentul nostru... Unii [foști deținuți politic] vorbeau mai mult, unii vorbeau mai puțin. Era câteodată foarte dificil să reușești să-i convingi să vorbească.”32:58 „[Romulus Rusan] era un om foarte, foarte riguros, un om foarte atent la detalii, foarte atent la text. De la el am învățat cu toții să edităm un text, să dăm atenție și textului, și imaginii. Când pregăteam o sală împreună cu designerii, stăteam în spatele designerului, în fața computerului, și lucram de dimineață până seara târziu.”
• 
  Reziliența prin cultură. Ana Blandiana - Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei 23.08.2025 1h 6m

  Podcastul „Reziliența prin cultură” propune repere și idei pornind de la care putem converti provocările actuale în ocazii de întărire interioară, deschidere spirituală și renaștere comunitară.Cum s-a ivit ideea creării unui Memorial al Victimelor Comunismului și al Rezistenței la Sighet, menit să devină un loc al reconstrucției memoriei noastre colective? Cât de dificilă a fost, mai ales la început, edificarea acestui spațiu muzeal cu totul aparte, în care istoria este privită din perspectiva victimelor represiunii comuniste? S-ar putea spune că este și un edificiu întemeietor pentru o memorie a adevărului care ne eliberează? De ce a fost atât de importantă pentru regimul comunist distrugerea elitelor românești din perioada interbelică, în rândurile cărora s-au aflat și părinții fondatori ai națiunii noastre moderne? Cum a devenit Școala de Vară de la Sighet o adevărată instituție științifică, privilegiind de-a lungul timpului întâlnirea elevilor și studenților cu numeroși deținuți politic și cu reputați istorici ai comunismului? Într-o ediție specială a podcastului „Reziliența prin cultură”, înregistrată la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, emoționantul dialog dintre Ana Blandiana, poetă și eseistă, și Cristian Pătrășconiu, publicist și scriitor, prilejuiește o inedită cartografiere istorică și afectivă a acestui spațiu emblematic, creionând totodată o impresionantă galerie de personalități exemplare, care au înfruntat cu demnitate și curaj suferința și ororile din închisorile comuniste.0:00 Intro0:14 Skip Intro9:18 „Când s-au împlinit 100 de ani de la 1918 – era sărbătoarea centenarului –, am vrut să facem și noi ceva. Cu prilejul acela, am descoperit că toți, dar absolut toți cei care au creat România Mare, cei care fuseseră acolo, au trecut prin Sighet, iar unii au și murit aici.”19:10 „Și i-am zis: «Dar nu vi se pare că ar trebui să faceți și un centru de studii asupra comunismului? Pentru că ăsta chiar nu e studiat și voi chiar nu înțelegeți și n-o să se ajungă niciodată la o unificare europeană, decât în măsura în care ne vom înțelege unii pe alții».”28:03 „Istoria a evoluat și, între timp, Alianța Civică – cea care făcea Memorialul de fapt, teoretic vorbind – făcea parte din Convenție, iar Convenția [Democratică] a câștigat alegerile din ’96.”38:40 „În ultimul timp, am șocat în câteva rânduri spunând că e clar că nu s-a terminat comunismul odată cu căderea Zidului, dar eu cred că nici nu se va termina niciodată, de fapt. Comunismul este o idee care a pornit din ceva bun al sufletului omenesc, din nevoia de egalitate. Ce este important e să vadă ce s-a întâmplat cu această idee când a ajuns la putere, în ce a fost transformată, adică aș sublinia latura de represiune a comunismului.”45:13 „Rectori ai Școlii de Vară au fost, mai întâi, doi ani, Dennis Deletant și după aceea a fost mereu Stéphane Courtois. Stéphane Courtois, care predă în Franța, deci e profesor, spunea tot timpul: «Dumnezeule, dar copiii ăștia [aveau între 15 și 18 ani] sunt peste nivelul anului II de la noi».”58:07 „Ieri, când a fost ploaie, am ajuns vreo douăzeci-treizeci. Și ploua prin crucea din tavan. Era ceva minunat, ploua printre lumânări. Da, e o altă minune care s-a întâmplat, în sensul că [Spațiul de reculegere] putea să nu iasă atât de frumos.”